Curtea Constituțională a României (CCR) va lua din nou în dezbatere, joi, sesizarea referitoare la recunoașterea căsătoriilor dintre persoane de același sex.
Relu Adrian Coman, Robert Clabourn Hamilton și Asociația ACCEPT au ridicat o excepție de neconstituționalitate privind dispozițiile din Codul civil care nu recunosc căsătoriilor dintre persoane de același sex.
Curtea Constituțională a amânat, pe 20 iulie, luarea unei decizii în legătură cu recunoașterea sau nu a căsătoriilor dintre persoane de același sex, arătând că are nevoie de o analiză aprofundată a tuturor dosarelor depuse. Excepția de neconstituționalitate ridicată se referă la dispozițiile art. 277 alin. (2) și (4) din Codul civil. Art. 277 din Codul civil — Interzicerea sau echivalarea unor forme de conviețuire cu căsătoria — prevede la alin.(2): "Căsătoriile dintre persoane de același sex încheiate sau contractate în străinătate fie de cetățeni români, fie de cetățeni străini nu sunt recunoscute în România; iar la alin. (4) — Dispozițiile legale privind libera circulație pe teritoriul României a cetățenilor statelor membre ale Uniunii Europene și Spațiului Economic European rămân aplicabile".
CCR a constatat, pe 21 iulie, că o propunere legislativă cetățenească de revizuire a Constituției, referitoare la faptul că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat și o femeie, îndeplinește condițiile privind exercitarea inițiativei.
Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi, președintele Curții, Valer Dorneanu, precizând că CCR nu s-a pronunțat asupra oportunității acestei modificări a Constituției, arată Agerpres.
CCR a arătat, în motivarea deciziei, că prin înlocuirea sintagmei "între soți" cu sintagma "între un bărbat și o femeie" se realizează doar o precizare în privința exercitării dreptului fundamental la căsătorie. "Examinând redactarea art. 48 alin. (1) din Constituție, propusă de inițiatorii revizuirii, Curtea constată că aceasta nu este de natură să facă să dispară sau să înlăture, elimine ori anuleze instituția căsătoriei. De asemenea, toate garanțiile dreptului la căsătorie, astfel cum sunt consacrate în textul constituțional de referință, rămân neschimbate. Prin înlocuirea sintagmei 'între soți' cu sintagma 'între un bărbat și o femeie' se realizează doar o precizare în privința exercitării dreptului fundamental la căsătorie, în sensul stabilirii exprese a faptului că aceasta se încheie între parteneri de sex biologic diferit, acesta fiind, de altfel, chiar semnificația originară a textului", se menționează în motivare.
Judecătorii CCR au apreciat că legiuitorul a pornit, în momentul adoptării Constituției, de la accepțiunea tradițională în privința căsătoriei, văzută ca uniunea între un bărbat și o femeie. "În anul 1991, când Constituția a fost adoptată, căsătoria era privită în România în accepțiunea sa tradițională, de uniune între un bărbat și o femeie. Această idee este susținută de evoluția ulterioară a legislației în materia dreptului familiei din România, precum și de interpretarea sistematică a normelor constituționale de referință. Astfel, art.48 din Constituție definește instituția căsătoriei în corelație cu protecția copiilor, deopotrivă 'din afara căsătoriei' și 'din căsătorie'. Este evidentă, deci, componenta biologică ce a fundamentat concepția legiuitorului constituant în privința căsătoriei, fiind fără îndoială că aceasta a fost privită ca uniunea dintre un bărbat și o femeie, câtă vreme numai dintr-o astfel de uniune, indiferent dacă este în căsătorie sau în afara ei, se pot naște copii", se arată în motivare.
Curtea a concluzionat că inițiativa de revizuire a Constituției este constituțională, întrucât nu suprimă dreptul la căsătorie ori garanții ale acestuia, referindu-se exclusiv la dreptul la căsătorie și relațiile de familie ce rezultă din căsătorie.
Pe 23 mai, Coaliția pentru Familie a depus la Senat o propunere legislativă de revizuire a Constituției, care prevede că familia se întemeiază pe căsătoria între un bărbat și o femeie, inițiativa fiind semnată de 3 milioane de cetățeni. După ce a fost înregistrată la Senat, ea a fost prezentată, pe 7 iunie, în Biroul permanent și transmisă la CCR pentru verificarea respectării dispozițiilor constituționale. Potrivit Coaliției pentru Familie, această propunere legislativă de revizuire a Constituției are ca scop protejarea explicită a familiei și a drepturilor părinților.
Formularea propusă pentru articolul 48 alin. 1 din Constituție este: ''Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între un bărbat și o femeie, pe egalitatea acestora și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea, educația și instruirea copiilor''. Actualul text al Constituției se referă la căsătoria dintre soți.
Inițiatorii au propus ca referendumul național pentru modificarea Constituției în acest sens să se desfășoare odată cu alegerile parlamentare.

Scrie comentariu (0 Comentarii)

Premierul Dacian Cioloș a anunțat, miercuri, că Guvernul va lansa un program-pilot prin care să fie introdusă o masă caldă în câteva unități de învățământ, subliniind că pentru reușita acestui proiect e nevoie și de implicare locală.
"Venim cu un program pilot care să permită acordarea unei mese calde sau a unui pachet alimentar în fiecare zi, la școală. Am ales câteva unități de învățământ, care sunt deocamdată în acest program pilot din zone geografice diferite, din medii sociale diferite tocmai pentru a vedea în ce fel putem face eficient acest program și dacă după acest an școlar, 2016-2017, acest proiect pilot confirmă. Obiectivul este ca el să fie lărgit apoi la nivelul întregii țări și să combinăm cumva și programul 'Fructe în școli' cu 'Laptele și cornul în școli', adăugând niște resurse financiare", a spus Cioloș, la începutul ședinței de guvern.
El a subliniat că este nevoie și de implicarea altor actori, precum autoritățile locale sau inspectoratele școlare, astfel încât programul să aibă succes. "Guvernul vine cu această inițiativă, inclusiv cu un sprijin financiar, dar sunt convins că fără implicarea autorităților locale, a Inspectoratelor Școlare, a unităților de învățământ, a conducerii unităților de învățământ respective acest program nu are cum să reușească pentru că trebuie amenajat un minim de infrastructură de primire în care copiii să poată să servească masa. Deci, e nevoie și de o implicare locală. Însă eu sper să-i putem încuraja pe toți cei care își doresc să-și vadă copiii la școală, să se implice în acest proiect", a adăugat premierul.

Scrie comentariu (0 Comentarii)